Descriere
Categorie: Fungicid
Substanta activa: tebuconazol 250 g/L
Producator: Bayer, Franta
Folicur Solo este un fungicid cu spectru larg de acțiune, fiind absorbit rapid în plantă și translocat sistemic. Inhibă dezvoltarea patogenilor, cu efect preventiv, curativ și uneori eradicativ.
Recomandari de utilizare:
Viță de vie: se utilizează la doza de 0,4 l/ha pentru combaterea făinării. Se recomandă a se utiliza pentru cel mult 3 tratamente efectuate atât înainte, cât și după înflorit (primul la faza 3 frunzulițe nepliate, iar celelalte în intervalul inflorescențe clar vizibile până la începutul colorării boabelor). Timp de pauză: 35 zile.
Măr: se utilizează la doza de 0,6 l/ha pentru combaterea făinării și rapănului. Se efectuează 1-2 tratamente la avertizare, postfloral după scuturarea petalelor, la interval de 7-12 zile. Timp de pauză: 14 zile.
Sâmburoase (cireș, prun): se utilizează în doza de 0,75 l/ha pentru combaterea moniliozelor. Se efectuează două tratamente: primul tratament se poate aplica începând cu faza de deschidere a sepalelor până la faza sfârșitul înfloritului, iar al doilea din faza de început creștere fructe până în faza de coacere a fructelor. Timp de pauză: 7 zile.
Rapiță de toamnă: se utilizează la doza de 1 l/ha pentru a combate putregaiul alb, pătarea brună și făinarea. Se aplică la avertizare primăvara până la înflorit. Timp de pauză: 30 zile. Tratamentul de toamnă asigură, odată cu protecția culturii față de boli (inclusiv putregaiul negru), creșterea rezistenței la iernare și la cădere a culturii datorită efectului de regulator de creștere. Doza la tratamentul în toamnă este de 0,5 l/ha, aplicat în faza de 4-6 frunze ale culturii.